| 1.
|
DESTEPTĂCI'UNE s.f. Însusirea de a fi destept ( 2); inteligenţă. ♦ (Adesea ir.) Faptă sau vorbă de om destept. - Destept + suf. -ăciune. Sursă
: DEX'98
( 24020)
- RACAI |
| |
| 2.
|
DESTEPTĂCI'UNE s. 1. v. inteligenţă. 2. agerime, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemî-nare, pricepere. (~ unei persoane.)Sursă
: Sinonime
( 181382)
- siveco |
| |
| 3.
|
desteptăci'une s. f., g.-d. art. desteptăci'unii
Sursă
: DOR
(239890)
- siveco |
| |
| 4.
|
DESTEPTĂCI'UN//E ~i f. 1) Facultatea de a înţelege usor si profund fenomenele, lucrurile; agerime a minţii; inteligenţă. 2) Faptă sau vorbă de om destept. [Art. desteptăciunea; G.-D. desteptăciunii; Sil. -ciu-ne] /destept + suf. ~ăciu-ne
Sursă
: NODEX
(331723)
- siveco |
| |
|
|